DESPRE ICOANE


Fiindcă „n-aţi văzut nici un chip” (Deut. 4,15): Oh! Ce înţelepciune la legiuitor! Cum să faci un chip Celui Nevăzut? Cum să reprezinţitrăsăturile Aceluia care nu are cu nimeniasemănare? Cum să-L înfăţişezi pe Cel care nuare nici cantitate, nici mărime, nici margini? Ce formă să se atribuie Celui fără de formă? Cum să zugrăveşti taina?Dacă ai înţeles că Cel Netrupesc s-a făcut om pentru tine, atunci este evident că poţi zugrăvi chipul său omenesc. Pentru că Nevăzutul a devenit vizibil luând trup, este firesc să redai chipul Celui care a fost văzut.Întrucât Cel care nu are nici trup, nici formă, nici mărime, care depăşeşte toatămăreţia prin desăvârşirea naturii Sale, întrucât  El care, de natură dumnezeiască fiind, a luat asuptră-Şi condiţia de rob şi S-a micşorat peSine, luând chip omenesc, poţi să-L zugrăveşti şitu pe lemn şi să-L înfăţişezi spre contemplare ca pe Cel care a binevoit să se facă văzut. Sfântul Ioan Damaschin(P.G. 94, col. 1239)


      
1. CE REPREZINTA ICOANA PENTRU MINE

 
      Meditând asupra acestei intrebari, mi-am dat seama că ele s-au redus la o însumare de cuvinte dragi sufletului meu, şi anume: contemplaţie, mistică, transcendenţă, simbolism.
            Dintotdeauna am fost atrasă de ceea ce determina vizibilul si il formeaza intr-un anume fel; de simbolismul cuvintelor, de puterea lor de a crea imagini. În sine, icoana, conţine cuvintele dragi mie, de aceea am încercat să descopăr sensul acestora precum şi etimologia lor.
            Departe însă de a concluziona, pot spune, metaforic vorbind, aceste cuvinte ca şi culori de bază s-au topit în creuzetul întrebărilor mele, astfel s-a născut icoana nepictată încă, urmând ca spre final, ceea ce este aspiraţie să devină şi materie. 
            Pot spune că icoana se naşte mai întâi în gând, antrenând în sinele-i abstract trăiri mai mult decât profunde, şi spun aceasta numind momentul creării unei imagini, el este de fapt momentul unirii sufletului uman cu energiile creatoare divine sau mai bine zis a unirii cu sensul, cu cealaltă faţă.
            În momentul creării imaginii pe fondul unui suflet prielnic, se produce la nivel spiritual un moment supersonic. Tocmai la sensul acesta se reduce studiul de faţă, la intenţia de a transpune în materie ceea ce se formează mai întâi ca imagine pe retina sufletului, imagine sau „chip al nevăzutului”. Or, pentru aceasta este nevoie de studiu şi de curăţare a ochiului interior. 

            Ca motor de pornire am avut în vedere, pentru a înţelege naşterea reprezentărilor iconografice în cultul Ortodox, relaţia omului cu Dumnezeu cât şi locul omului în creaţie. Deasemenea trebuie urmărită geneza omului ca prefigurare a genezei imaginilor viitoare, ştiitnd faptul că omului i s-au dat daruri cu potenţial creator după Chipul şi asemănarea cu Tatăl. Alt motiv, dar nu în ultimul rând, de a acumula o serie de argumente susţinătoare asupra sensului icoanei în cultul Ortodox. Adesea mi s-au cerut argumente care sa dovedeasca faptul ca icoana nu este idol, şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat să nu am argumentele necesare pe măsura interlocutorului. Stim că a explica icoana nu este un demers chiar atât de simplu, caci ea s-a construit în acelaşi timp cu creştinismul, iar pentru argumentarea icoanei ortodoxe s-au născut revolte, sinoade ecumenice, martiri. A te numi ortodox, nu înseamnă doar cuvântul în sine ci şi imaginea faptelor tale, în sensul de a putea susţine într-un dialog mărturisirea de credinţă.
            De aceea omul, ca şi icoana, va primi numele de chip după asemănare, printr-o îndelungă construcţie duhovnicească. Omul neclădit sufleteşte, neânduhovnicit, este ca stadiul incipient al unei icoane. La drept vorbind, are trasate doar liniile de contur pentru care omului nu i se poate atribui această performanţă, deoarece, Tatăl este Cel care le-a trasat ontologic.
            În altă ordine de idei, omului i s-au dat toate materialele şi toate motivele necesare pentru a se îmbogăţi (dar nu în sens idolatru) pentru a lucra cu sine însuşi de a deveni icoană, şi totatâtea posibilităţi de a percepe lumea de dincolo.
            Un cuvânt, în sensul acesta, ne vorbeşte Părintele Teodor Cios care afirmă că „zidind fereastra nu jignim soarele”, deasemenea el povesteşte despre bolta unei biserici din Kiev, inedită, un înger care în locul aureolei, care trebuia să-i încadreze capul, arhitectul a decupat o fereastră, prin care, cei prezenţi în biserică, dacă ridică ochii, văd cerul[1].
            A cerceta icoana în conţinut, înseamnă a cerceta istoria creştinismului, din momentul în care omul a ştiut că este trup şi suflet, prin construcţie, el a încercat să creioneze imaginea dublului său, pe baza Întrupării lui Hristos. Aşadar, voi încerca mai întâi în statura cuvintelor dragi mie, să creionez statura şi dimensiunea sensului icoanei, apoi pe baza datelor acumulate să creionez în culori şi linii dimensiunea reală a materiei. Însă scopul principal este acela de a reuşi să imprim materiei imaginea clădită în oglindă. Este de la sine înţeles că fără guvermarea Sfântului Duh, asupra lucrării propuse, aceasta nu va fi posibilă, mie revenindu-mi rolul de vehicul în expunerea ideii de icoană, dar nu în sensul brutal al cuvântului, ci faptul că sfinţenia unei icoane nu se datorează pictorului ci Duhului Sfânt care sfinţeşte materia. 


Niciun comentariu:

Parteneri

Free counter and web stats Page Ranking Tool director addsite:: arta/cultura - iconografie SEO Romania Bloguri, Bloggeri si Cititori Top Crafts Sites Megapedia Director Director Web Profesional Gratuit service auto
get-fans-234x60-2
Ziarul