marți, 26 noiembrie 2013

Prefata si corectura de specialitate la volumul: GHID DE ICONOGRAFIE

…a cerceta icoana in conţinut înseamnă a cerceta istoria crestinismului, cu etapele care aduc in discuţie relaţia materie-spirit. Astfel, pe baza întrupării lui Hristos s-a fundamentat motivaţia icoanei, simbol şi mesaj al energiei divine.

Prin arta sacră iconograful mărturiseşte adevărul ca pe o realitate supremă, icoana exprimând mesajul tainic al celor de dincolo şi evocând unirea escatologică a pământescului cu cerescul.

Ea aminteşte omului că el este chipul lui Dumnezeu, fiinţă cerească prin vocaţia sa originară. Icoana tratează spaţiul şi timpul cu o deplină libertate, dispune de toate elementele acestei lumi devansând toată imaginaţia lumii moderne.

Astfel, iconograful lucrează cu spaţiul ceresc fara a ţine seama de a treia dimensiune şi fara a folosi vreodată clarobscurul.

Iconografia este vedere şi cunoaştere a lui Dumnezeu. Fundamentată pe întruparea Cuvântului, această teologie bogat exprimată prin forme şi culori întâlneşte celelalte forme teologice. Adevăratul iconograf este teolog prin imagine, iar iconografia este un limbaj care implică credinţă.

Evagrie Ponticul afirmă: „Dacă te rogi eşti teolog, şi dacă eşti teolog te rogi." In mod cert, o ucenicie autentică cere o muncă susţinută de-a lungul mai multor ani.

Practica acestei picturi cere talent şi viaţă duhovnicească deopotrivă, trăită în sânul Bisericii. „Cuvine-se să fie zugravul smerit, blând, evlavios, nu flecar, zâmbăreţ sau arţăgos, nu zavistnic, nu beţiv, nu furăcios, nu ucigaş, mai vârtos să ţină curăţia sufletului şi a trupului, în toate să se păzeasca”

…………………………


Cartea de faţă se adresează atât începătorilor cât şi celor ce au deja cunoştinţe tehnice în materie, pentru cei ce vor să aibă la îndemână un ghid practic de iconografie.

Autorul tratează într-o manieră clară, susţinut de imagini explicative, atât teme fundamentale de teologie a icoanei cât şi teme cu caracter tehnic, traversând succesiv toate etapele de lucru pentru obţinerea unei icoane pictate manual.

În mod practic, vă veţi iniţia în tainele iconografiei şi vă veţi familiariza cu limbajul specific artei sacre. În altă ordine de idei, tematica vă va deschide porţile unei lumi tainice, o lume în care culorile şi formele capătă sens spiritualizat.

Fie ca toţi cititorii să se bucure de acest volum şi să se folosească de el, înmulţind talantul încredinţat cu pace şi cu multă râvnă, să înţeleagă profunzimea spirituală a acestei arte! (Monica Vasiloaia, pictor iconograf)

Parteneri

Free counter and web stats Page Ranking Tool director addsite:: arta/cultura - iconografie SEO Romania Bloguri, Bloggeri si Cititori Top Crafts Sites Megapedia Director Director Web Profesional Gratuit service auto
get-fans-234x60-2
Ziarul